Produs adăugat

LIVRARE GRATUITĂ la comenzi de peste 80 de lei în București și de peste 150 de lei în țară

Emoția mai presus de business. ‘SLooPDOER-ul’ care pune totul în mișcare

Rise & Shine, SLooPer TRooPer!
Ți-am tot zis că nu stăm deloc degeaba…nu o spunem doar așa să fie, ci aducem și dovada 😊.
De data asta, ridicăm o cupă de Rise & Shine în cinstea Melaniei, co-fondator SLooP, pentru că nu lasă niciodată lucrurile pe mâine, pentru că face lumea să se miște, pentru că e omul progresului, DOER-ul din echipa noastră. Avem toate motivele, mai ales că luna martie a început cu premii și recunoaștere.

SLooP, la gala celor mai puternice femei din România!

Și ne-a plăcut mmmult! La început de lună martie, Melania Damian a urcat pe scena de la Gala Women in Economy, organizată de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). Noi, cei din echipa, toți cu ochii pe ea, cu toată energia bună.
Melania Damian a primit premiul “Green Future”, o recunoaștere pentru tot ce înseamnă astăzi brand-ul SLooP.

“Primesc cu recunoștință acest premiu, el reprezintă o încununare a efoturilor și creativității echipei mele, echipei noastre, fără de care nu aș fi putut realiza ambiția, viziunea mea.”, a declarat co-fondatorul SLooP.

Despre cum SLooP pune lucrurile în mișcare și despre munca de echipă s-a discutat și la Progressive Women, singurul eveniment din România dedicat leadershipului feminin din industria de retail & FMCG. Ne mândrim că “SLooPDOER-ul” Melania a fost invitată să împărtășească ce stă în spatele #BEaSLooPDOER! Pe scena Progressive Women, Melania a adus în discuție curajul de a spune NU, fie că e vorba de business sau de viață în general.

“Cel mai important și provocator lucru este strategia, analiza strategică. E fundamentul brandurilor, organizațiilor pe care le conducem. Partea de acțiune ne atrage mult din atenție, dar dacă nu știm care este strategia…nu o să putem să ne canalizăm resursele pe ceea ce contează. Strategia e un set de alegeri, nu există una singură. (…)Cred că e foarte important să fim curajoși.”, a spus Melania Damian.

Dar nu am pus textul asta aici, doar așa ca să fie…

Lăsăm și imagini, să ne crezi pe cuvânt că ne-a plăcut și că vom mai merge la astfel de evenimente.
#BEaSLooPDOER! Rămâne mesajul nostru către tine: Începe să faci…fii de neoprit, cu obiceiuri mai bune și mai cu însemnătate! Începe cu tine!

Semnat,
@team SLooP