O lună cu soare, zâmbete și mmmai mmmmultă poftă de viață!
Rise &Shine, SLooPer TRooPer!
Am SLooPerit și-am smuticit toată luna Mmmai. Și bine ne pare căci, iată, le așternem acum pe ”hârtie” și realizăm cât de frumos și repede a trecut timpul în prima lună cu miros de vară și vacanță.
Și dacă veni vorba despre vacanță, trebuie să recunoaștem c-am luat startul deja, am ajuns prima dată anul acesta în Vama Veche (yuhuuu!). Cu treburi serioase, desigur. O distracție serioasă la evenimentul Escape to Vama Veche, organizat de catre Erasmus Student Network – ESN Romania. Ceea ce vă dorim și vouă.

Și, pentru că smuticeala n-are vârstă, am ajuns de la festivalul de film, direct la relaxarea din grădină, la Mon Petit Jo Garden Sale. A fost tare drăguț. Am socializat și ne-am încântat privirea cu cele mai drăguțe colecții de haine pentru prichindei.


Vă dăm de veste curând despre cum a decurs provocarea Fruli și cât zvâc au avut participanții. Până atunci hai să ne bucurăm de soare și de vară!
Later edit.
La momentul la care scriem acest update de jurnal, doar ce s-a lansat ultimul sezon din Stranger Things, iar Shakira și Piquet au anunțat că se despart. Ne ștergem o lacrimă imaginară și trecem la poveștile noastre, care fie vorba între noi, sunt mai mmm… Așa! Începem cu reușita Ginei, colega noastră mmmaratonistă și real Doer, care a participat la cursa de 10 km de la Bucharest Marathon. Bravooo, Gina ! Show them how it’s done, girl!
View this post on Instagram
Apoi, am încălecat pe o cămilă și am dat o tură de piramide în compania Soniei Argint.
View this post on Instagram
În Egipt ne-am reîncărcat bateriile cu frumos, cer azuriu și soare, iar apoi am revenit rapid în țară pentru a participa la inaugurarea unui vis devenit realitate: Arc Maison Social Hub. Hai să-ți povestim puțin despre aceast proiect dedicat femeilor extraordinare. Arc Maison Social Hub e o oază pentru #SheDoers, care și-au transformat pasiunile în business-uri de succes. E un loc unde femeile puternice se înconjoară de frumos, se reîncarcă și găsesc mereu susținere. Ne bucurăm că facem parte dintr-o asemenea comunitate.
Ce-am mai făcut mmm… în mai? Am trimis ultimele premii către câștigătorii noștri din campania DOERs of Romania și am fost prezenți la Yolo Pilates Opening Party, pentru că, vorba șlagărului, this is how we do it.


View this post on Instagram
Cam atât cu veștile din mai. SlooP you later!
