Produs adăugat
tik tok logo
SLooP-er Alergarea de dimineață

Alergarea de dimineață

Alergarea de dimineață

Morning Tips

Alergarea de dimineață: Cum să câștigi lupta cu patul

Îți bei cafeaua de dimineață, cu ochii grei, după ce ai luptat cu 4-5 snooze-uri. In timp ce te gândești că ai mai fi meritat măcar un sfert de oră de somn, prin fața geamului, pe trotuar, îți trece în viteză un alergător, plin de viață, cu muzica în căști și aerul omului care știe ce are de făcut.

Cine sunt acești extratereștri, cum reușesc să fie deja îmbrăcați, să fi consumat câțiva kilometri și să mai aibă și timp să meargă la birou, când tu încă ești în pijamale? Ce îi pune în mișcare și, mai ales, de ce?

Ne-am întrebat și noi, am vorbit cu prietenii, am citit și am și încercat, iar acum îți spunem ce am aflat: pe scurt, merită!

În primul rând, la primele ore ale dimineții nu mai ai scuza că ai avea altceva de făcut. Nu ai întâlniri cu prietenii, nu ai ședințe interminabile și nici nu s-au acumulat șase task-uri simultane. Ești doar tu, cu ritmul tău, pe drumul tău, fără interferențe.

Apoi, la ora la care doar ce te mișcai cu greu spre duș, revii deja acasă, proaspăt, învigorat, gata de acțiune. Adrenalina și endorfinele lucrează pentru tine, iar în timp ce oamenii din jurul tău moțăie în trafic, tu ai toate simțurile treze.

Știi unde se mai vede? La siluetă. Pentru că ne împărțim în două categorii – cei atenți la siluetă și cei care nu recunosc, trebuie spus că micul dejun este cu adevărat util după o alergare. Cerealele, cafeaua, SlooP-ul preferat, ouăle și tot ce îți mai place să mănânci dimineața îți completează rezervele de energie din care ai consumat în timpul alergării, și nu mai stau pasive, tranformate în rezerve de lipide care ajung tot mai des să se vadă. Și am mai vorbit noi despre cât de important este un mic dejun bun, la timpul lui.

Ziua ți se va părea, și ea, mai lungă și vei simți că ai mai mult timp. Suntem firi competitive, prin natură, și cea mai acerbă concurență este cu noi înșine. Iar sentimentul că astăzi deja ai alergat, la ora la care ieri moțăiai, iar acum ai toată ziua în față să rezolvi tot ce ai în calendar, este greu de egalat.

Dar nu trebuie să ne credeți pe cuvânt. Ieșiți, încercați, alergați și apoi povestiți-ne cum a fost. Succes!