
Antrenamentele perfecte pentru toamnă
Sursa foto aici
Anotimpul în care putem trece de la soare la ploaie, frig și, înapoi, la senin, în doar o zi, își intră în drepturi. Dar, ca să nu ai scuza vremii de afară pentru a nu te antrena și a nu te menține în formă, am strâns noi o listă de lucruri pe care poți să le faci cu ușurință, în lunile care ne mai despart de iarnă.
Alergarea trail
Încă nu au venit zăpezile care te obligă să alergi doar pe bandă, așa că profită cu o alergare în natură – un parc, o potecă, o pădure, un deal sau chiar muntele sunt locuri ideale pentru acest lucru. Nu mai este atât de cald încât să îți faci griji că te topești, este suficient să își iei o sticlă cu apă la tine și, de ce nu, prietenii sau chiar un patruped.
Drumețiile
Nu ești pasionat de alergare sau, dimpotrivă, vrei doar o zi în care să iei lucrurile mai încet? Te înțelegem și te susținem, nu totul trebuie să fie o întrecere. Explorează o pădure, un deal sau culmea unui munte. Îți scazi presiunea arterială, reduci riscul de infarct, diabet și chiar și nivelul colesterolului.
Pedalatul
Fie că ești pe șosea sau pe poteci mai puțin umblate, bicicleta devine și mai reconfortantă, în perioada în care soarele nu mai este atât de puternic și nici aglomerația atât de mare, pe traseele frecventate în mod uzual de cicliști. Ai, doar, grijă la ploi și nu porni la drum fără tot ce îți trebuie (link catre articolul in care spuneam ce sa ai la tine cand pedalezi).
Munca în grădină
Fie că strângi frunzele căzute, fie că ai grijă ca totul să fie ordine în curte, este și acesta un mod de a arde calorii. Genuflexiuni, fandări și tot repertoriul de mișcări, ca într-un exercițiu normal, doar că ai un dublu efect: faci și curat.
Baschetul
Ușor, ușor, vine vremea să te retragi într-o sală de sport. Iar dacă pentru fotbal îți trebuie un grup mare de oameni, pentru baschet este suficient de antrenant și un trei la trei. Acțiune ai, oricum, cât cuprinde.