Ce se poartă în farfurie, colecția Toamnă 2019
Septembrie și-a intrat în drepturi, mercurul din termometre este deja ceva mai puțin săltăreț, iar excesele culinare de la iarbă verde și snack-urile „de plajă” încep, și ele, să se tempereze.
Iar noul sezon aduce, ca în fiecare an, colecția adecvată de alimente – fructe și legume proaspăt coapte, pline cu bunătățile care îți fac organismul să meargă ceas, zi de zi. La timp, ca să revenim la un stil de nutriție ceva mai sănătos și să ne facem și câteva noi obiceiuri bune și, evident, totul în cantități moderate, cu atenție și la ce mâncăm, dar și la când mâncăm.
Legumele și fructele de sezon, fie că sunt produse local, la mică distanță de tine, fie că sunt proaspăt livrate de peste mări și țări, au, în general, un gust mai bun și au petrecut mult mai puțin timp în depozite, față de cele forțate de un ciclu permanent de producție.
Rotația, în rândul fructelor, înseamnă că piersicile, prunele și caisele, cărora le stă bine cu vara și vremea caldă, se retrag din prim plan și lasă mai mult loc bunătăților noastre de sezon – struguri, mere, pere, dar și ale celor venite din afară – portocale, mandarine. Desigur, există, în continuare, și vedete care sunt proaspete pe întregul parcurs al unui an – bananele și grapefruitul, de exemplu.
La capitolul legumelor, varietatea este și mai mare, odată cu debutul toamnei. Rădăcinoasele precum păstârnacul și cartofii dulci preferă vremea mai rece, la fel ca și o varietate mare de crucifere – varza, broccoli și conopida.
Mai avem un pont, însă. Uneori este greu să prinzi tot ce este mai bun într-un sezon, fie produs local, fie din celălalt colț al lumii, la o singură gustare. Atunci, ai alternativa unui smoothie gata oricând să îți dea un boost de energie. Știți sigur despre cine vorbim, vine în sticluțe mici, dar și în recipiente generoase, doar cu ce este mai bun din lumea fructelor și a legumelor.