Produs adăugat

LIVRARE GRATUITĂ la comenzi de peste 50 de lei în București și de peste 100 de lei în țară

Smoothie și Nuci

Cum îți faci un pic de bine? Cu aceste 5 nuci pline de proteine!

Postul Crăciunului, vegetarianism sau doar un pic de pauză de la mese „grele”? Cu siguranță ai nevoie de surse vegetale de proteine. Vestea bună este că ele nu sunt doar în carne, lactate și ouă, ci cresc și în copaci sau în pământ! Avem pentru tine o listă cu surse sănătoase și delicioase pe care le poți ține la îndemână:

1. Migdale

O porție de 30 g conține:

  • Proteine: 6.38 g
  • Calorii: 173

Pe lângă conținutul ridicat de proteine, migdalele sunt și o sursă excelentă de vitamina E, importantă pentru imunitate. Vitamina E este un antioxidant important, care protejează celulele de impactul nociv al radicalilor liberi.

Extrem de versatile, migdalele pot fi savurate simple sau sub formă de lapte, unt sau făină de migdale. Poți face un întreg meniu vegetarian din ele!

2. Caju

O porție de 30 g conține:

  • Proteine: 5.47 g
  • Calorii: 166

Delicioase, cremoase și foarte satisfăcătoare, nucile caju sunt și o sursă bogată de minerale precum magneziu, fier și potasiu.

3. Fistic

O porție de 30 g conține:

  • Proteine: 6.18 g
  • Calorii: 167

Fisticul este una dintre cele mai hrănitoare nucifere, cu un profil nutrițional impresionant: grăsimi bune, proteine, fibre, vitamine și minerale. Sunt bogate în vitamina B6, cu un rol important în imunitate, reglarea glicemiei, sănătatea sistemului nervos și metabolizarea proteinelor. Unde mai pui că e super distractiv să le spargi!

4. Alune de pădure

O porție de 30 g conține:

  • Proteine: 4.48 g
  • Calorii: 188

Alunele de pădure merg de minune și în deserturi și în salate, datorită aromei lor bogate, ușor dulcegi. Sunt pline de vitamine și minerale, inclusiv magnesiu – un nutrient important pentru sinteza proteinelor, reglarea tensiunii și sănătatea mentală.

5. Nuci

O porție de 30 g conține:

  • Proteine: 4.57 g
  • Calorii: 196

Nucile merg de minune în deserturile de post, iar pe lângă consistență aduc și grăsimi sănătoase, fibre și minerale precum calciu, fier, potasiu, cupru și mangan. Așadar fiecare porție înseamnă un pic de bine pentru sănătatea inimii și a minții.

Dealtfel, majoritatea nucilor și semințelor, atunci când nu sunt prăjite în ulei, sunt o sursă bună de grăsimi bune, fibre, vitamine și minerale. Important e să le savurezi cu măsură!

Sursa aici