Blog

Cum să te oprești din a-i mulțumi pe ceilalți?

Sursa foto: aici

“Pe mine mă face fericit tot ce fac pentru alții. Adică dacă îi văd pe ceilalți fericiți, eu sunt fericit.”

Știu sigur că toți am auzit această definiție a fericirii. La un moment dat poate am și crezut că este starea de maxim altruism pe care o poate atinge o ființă umană. Dacă nu ne regăsim în această propoziție, atunci cu siguranță cunoaștem persoane care vorbesc astfel despre sine.

Asemenea multor oameni, am crescut obișnuită fiind să pun nevoile și dorințele altora înaintea alor mele. Am învățat că dacă fac acest lucru, câștig cei trei A: apreciere, admirație și aprobare. Doar în astfel de momente mă consideram demnă de a primi iubire. „Cum adică ce mă face pe mine fericită? Asta e o întrebare pentru cei care încă mai au de căutat răspunsuri despre viață”, gândeam eu. „Nu pentru o persoană atât de citită și bună la suflet ca mine”. Fericirea era despre alții, nu despre mine. Oriunde vedeam o persoană care suferea sau avea nevoie de ceva, eu eram acolo să ajut. M-am prins cât de rău îmi făcea să îi mulțumesc mereu pe ceilalți când am simțit depresia care mă cuprinsese. Și când, într-o zi, am rostit fraza: ”Dar eu unde sunt în toate astea? Îmi cresc copiii fix așa cum eu nu sunt, iar eu vreau ca ei să nu fie ca mine. Deci ceva nu e în regulă!”

Mulți ani nu m-am gândit că a refuza ceea ce îmi cer oamenii este un lucru firesc, așa cum fac copiii sau alți adulți. Credeam că a satisface mai întâi nevoile celorlalți este cel mai normal lucru într-o relație. Doar că, am observat apoi că după ce oferi cuiva foarte mult, apare resentimentul atunci când tu nu primești pe măsură. Resentimentul apare și atunci când spui „Da”, când de fapt ai vrea să spui „Nu”.

Am avut un șoc când am auzit că denumirea de „people-pleaser” este despre mine. Nu mi-a plăcut. Nu mi-a plăcut să văd că a mulțumi pe ceilalți este o adicție. Am văzut repede că în spatele convingerii „Eu sunt fericit(a) când ceilalți sunt fericiți” stă o frică foarte mare. De fapt, mai multe frici: frica de a fi respinsă. Frica de a nu fi plăcută, de a nu fi indispensabilă. Frica de conflict și de furia celuilalt.

Cum să slăbim adicția de a face pe plac?

Pentru că atitudinea noastră de a face pe plac celor din jur vine din copilărie, fiind rezultatul fricii noastre de a nu fi iubit, e nevoie să ne întoarcem atunci când putem, la copilul din noi. Acest copil speriat care am fost este încă viu în noi, reprezintă o parte din psihicul nostru de acum și se poartă ca și cum totul e la fel ca atunci când eram mici. Pentru a-i slăbi adicția de a mulțumi, avem nevoie să ne uităm la el și să intrăm în contact cu teama aceea pe care a simțit-o. Avem nevoie să îi acordăm atenție și, adeseori să ne oprim din tot ce facem și să stăm cu el. Cu alte cuvinte, dacă azi mă surprind că iar am zis „Da” într-o relație în care aș fi vrut să spun „Nu”, să îmi permit să mă răzgândesc. Dacă consecințele răzgândirii mele sunt prea grele pentru mine, atunci păstrez DA-ul și fac ce am promis, însă cu mult drag față de copilul din mine care iar a făcut ceva ce nu voia.

Un alt fel de a relaxa atitudinea noastră de a mulțumi pe ceilalți este să începem să facem acest lucru în relațiile apropiate – cu partenerul/a de cuplu, cu prietenii noștri buni sau cu terapeutul. Așa încât permisiunea și apropbarea lor pentru „NU”-urile noastre să fie resimțite bine și cald de sufletul și de corpul nostru, noi să vedem cât de liberi și ușori ne simțim!

În final, poate ajută să ne amintim un adevăr pe care l-am citit la Dr. Gabor Mate. E unul la care eu mă întorc mereu și mereu ori de câte ori fetița din mine vrea iar să mulțumească pe cei din jur. În cartea sa „When the body says NO”, scria că un terapeut de-al lui i-a spus: „Dacă ai de ales între a simți vinovăție sau resentiment, atunci alege să simți vinovăția de fiecare dată. Dacă refuzul tău față de celălalt te copleșește de vinovăție, în timp ce acceptul te face să simți resentimente, alege vinovăția. Vinovăția nu te îmbolnăvește, pe când resentimentul e suicid al sufletului”.

Așadar, dragi oameni care faceți pe plac celorlalți, haideți să ne umplem sufletul cu bucuria de a avea grijă de noi, haideți să ne uităm cu bunătate la copilul care e în noi și care poate încă mai e dependent de a-i mulțumi pe ceilalți.

Articol realizat de: Otilia Mantelers