Legătura dintre Millenials, livrări și dispariția bucătăriei

Legătura dintre Millenials, livrări și dispariția bucătăriei

Sursa foto aici

Apartamentul viitorului nu va mai avea și bucătărie? Tot ce se poate, dacă citim un studiu publicat de către banca de investiții UBS, pe un eșantion de 13,000 de respondenti din generația Millenials.

Cum ajungem la această concluzie? Pas cu pas, totul pornește de la livrări. În prezent, generația Millenials petrece mai puțin timp în bucătărie și, când vine vorba de mâncare, preferă să comande. Atât de mult, încât UBS estimează că piața globală a livrărilor de mâncare va crește de peste zece ori până în 2030, la peste 365 de miliarde de dolari.

Deja, generația Millenials este de trei ori mai predispusă la a comanda mâncare decât părinții, iar aplicațiile mobile care se ocupă cu asta urcă în primele 40 ca volum de descărcări, în toate piețele mari.

Până în 2030, majoritatea meselor gătite acum acasă ar putea fi livrate de la restaurante sau „bucătării centralizate”, iar tot ce înseamnă parte de livrare a unui restaurant ar putea fi robotizat. Mesele gătite de profesioniști ar putea ajunge la același cost cu cele făcute acasă, sau deveni chiar mai ieftine, dacă luăm în calcul și timpul economisit.

Pasul doi constă în nevoi din ce în ce mai reduse de a deține electrocasnice și aparatură de bucătărie, apariția unor imobile cu bucătării comune – un alt derivat al „shared economy” și, în cele din urmă, proiectanții din industria imobiliarelor ar putea constata că spațiul alocat până acum bucătăriei tradiționale devine mai util ca o nouă zonă de tip living.

Pe de altă parte, un curent care luptă, parțial, cu aceste tendințe, este cel al diviziunii Millenials care gătește acasă. Fie că vorbim despre o simplă salată, doar în Statele Unite, numărul pasionaților de ”home cooking” a crescut cu 19 milioane, din 2014 în 2017.

Ce ne rezervă viitorul? Desfacem un SlooP și mai vedem.

Sursa aici

2018-09-08T07:21:47+00:00Monday, 23 July 2018|
SLooP » Frunzulițe