Toată lumea a auzit de turmeric, nimeni nu știe de zerdiceaf
Hei, uneori punem și noi titluri ceva mai amuzante. Da, zerdiceaf este, în română, Curcuma Longa. Iar Curcuma Longa este, de fapt, o cunoștință apropiată, pentru că o știm, de la raft, drept turmeric. Și, în acest spirit, îi vom spune în continuare, în acest articol, turmeric.
Dacă ar exista un „Hall of Fame” pentru cele mai bune vegetale, turmericul ar fi, cel puțin în partea noastră de Europa, un „new entry” al ultimilor ani. Direct din îndepărtata Asie, turmericul este tot mai prezent în alimentația noastră și, bineînțeles, nu putea lipsi nici din echipa ingredientelor SLooP.
Cunoscut mai mult ca o parte esențială din pudra de curry, turmericul, ca atare, este un adevărat catalizator pentru organismul nostru, cu numeroase beneficii generate, în special, de componenta-minune, curcumina.
Facem o scurtă paranteză, ca să ne simțim, din nou, ca pe băncile școlii, la ora de chimie? Am aflat și noi că formula curcuminei este C21H20O6 ; o informație care cu siguranță vă va fi utilă în viitor ?.
Revenind la turmeric, de pe lista plusurilor pe care ni le aduce, nu pot lipsi componentele bioactive cu proprietăți medicale demonstrate: anti-inflamatorii, antioxidante și de întărire a factorului neurotrofic, adică, hrănește creierul și îl ajută să funcționeze tot mai bine.
Dar asta nu este tot. Turmericul reduce și riscurile de afecțiuni cardiace, poate preveni apariția cancerului, dar și a afecțiunii Alzheimer. Ce mai face, între timp? Combate depresia, dar și artrita.
Și, acum, sa vorbim puțin și despre ce face sucul și extractul de turmeric mai bun – mult mai bun, chiar – decât praful de turmeric. Explicația este simplă – doar 3% din greutatea prafului de turmeric conține și compuși de curcumină. Pe de altă parte, situația se schimbă radical când discutăm despre extract – curcumina poate ajunge și până la 95% din concentrație.
Dar recunoaștem un lucru – vă putem convinge până la un punct cu această descriere. Pentru a vedea direct ce înseamnă turmericul, vă invităm să îl încercați la prima mână, în sticlele de SLooP; doza perfectă pentru puțin zvâc.