
Poftă mare cât vacanța de vară: gustări sănătoase pe placul celor mici
Gataaa, a venit sezonul de cireșe, de-a v-ați ascunselea la bloc, aventuri la bunici, concediu în familie și nelipsitele “Mai lasă tableta, că e frumos afară”, “Iar te-ai julit?”, “Hai înapoi la umbră!”, “Te plictisești? Poți să-ți faci temele de vacanță”, “Iar ți-e foame?”
Acum copiii au mai mult timp să se joace, să alerge, să exploreze și să vină iar și iar înapoi să-și facă plinul atât de necesar de energie. Așa că-i momentul numai bun să facem o listă de idei delicioase pentru gustările de vară: bune de luat în ghiozdan, în buzunar, în bagajul de vacanță sau de ținut la rece până apare pofta de ceva bun și răcoritor.
Pune eticheta gustării sub semnul întrebării
Dacă nu ai mult timp să pregătești gustări acasă și ți-e mai simplu să le cumperi, e perfect ok. Trebuie doar să știi ce să alegi pentru a oferi celui mic energie din surse bune și prietenoase. Uită-te bine la etichetă și alege gustări pe bază de ingrediente pe care poți să le pronunți și să le definești! Da pentru fructe și legume, nuci, semințe, cereale integrale, nu pentru monoglutamat de sodiu și alte răutăți cu denumiri complicate.
În plus, caută gustări fără zahăr adăugat, fără coloranți și conservanți, iar dacă alegi bunătăți de băut asigură-te că nu sunt din concentrat, ci din fructe sau legume proaspete.
Când vine vorba de zahăr rafinat, nutriționiștii recomandă o cantitate zilnică maximă de 20g pentru copiii de 4-6 ani, 30g pentru copiii de 7-10 ani și 35g pentru copiii de peste 11 ani. Cu toate acestea, zahărul natural din fructe și legume nu este bau-bau, fiindcă el vine la pachet cu fibre, vitamine, minerale, antioxidanți și alte bunătăți foarte importante pentru starea de bine în lunile calde.
Da, avem și recomandări: bunătăți de sorbit și de ronțăit pentru cei mici
Pentru că ne interesează atât de mult starea de bine a celor mici, am studiat, născocit și inovat pentru a le oferi o gamă special gândită pentru nevoile lor: SLooP Fruli, bunătăți de băut din fructe alese cu grijă, smuticite cu pricepere, și păstrate cât mai aproape de starea în care le-a dat natura. În plus, cu gusturi delicioase, îndrăgite de copii:
SLooP Fruli cu Piersică este 100% din fructe proaspete zdrobite sau stoarse și nimic altceva. O combinație de piureuri și sucuri pe gustul celor mici – piersici, mere, portocale și banane. Fără zahăr adăugat și niciodată din concentrat! O sursă delicioasă de fibre pentru o digestie bună, caroten pentru piele sănătoasă, vitamine pentru imunitate.
SLooP Fruli cu Căpșuni este un mix gustos și hrănitor de piureuri și sucuri obținute prin presare la rece a fructelor proaspete: căpșune, zmeură, struguri, banană și portocale. Fructele roșii, aromate, sunt mici comori de antioxidanți, în timp ce sucul de struguri dă gustul dulce nevinovat și o porție bună de minerale – cupru, potasiu și mangan.
Și pentru că lângă ceva bun de băut merge întotdeauna și ceva bun de ronțăit, poți completa gustarea cu o bunătate numai bună de ținut în buzunar până la următoarea pauză de la joacă: un baton din fructe și nuci smuticite, și nimic altceva. Dulce cât să țină de poftă, dar fără zahăr adăugat. Și hrănitor cât să dea zvâc la explorarea de vacanță, fiindcă e plin de fibre naturale și acizi grași buni, din migdale.
Bun la interior și la exterior
SLooP FRULi este un bun partener de joacă al celor mici și pentru că vine ambalat într-un tetra wedge prietenos cu mânuțele lor mereu puse pe șotii. Plus un pai biodegradabil din carton fiindcă, la fel ca cei mici, iubim animăluțele și natura și vrem să avem grijă de ele. Deci slup-slup-slup fără griji!
Ne-am gândit la binele copiilor până în cel mai mic detaliu și am pus în rețeta SLooP Fruli o porție suplimentară de siguranță: ambalajul aseptic păstrează bunătățile proaspete pentru o lungă perioadă de timp.
Ce este ambalarea aseptică?
Este modul nostru de a arăta că ne pasă de sănătatea și siguranța copiilor pe care vrem să-i răsfățăm cu gustul SLooP Fruli. Un proces care presupune ambalarea produselor la temperaturi ambientale, fără pasteurizare și fără a folosi conservanți sau agenți de sterilizare la rece.
Iar pachetele noastre tetra wedge sunt în plus moderne, arătoase, perfecte pentru mânuțele mici și pentru bagajele mari de luat la munte, la mare, la bunici sau în orice alte zări. Ușor de deschis și ușor de savurat cu paiul, fără să se verse, deși n-ar avea timp fiindcă e greu să te oprești din slup-slup-slup până la ultima sorbitură.
Alte idei bune de ronțăit la drumul mare
Ce-ar mai merge lângă un SLooP Fruli și-un baton delicios? Uite alte idei ușor de preparat și îndrăgite chiar și de cei mai mofturoși dintre pitici:
Popsicles din fructe și iaurt
Super ușor de preparat și mult mai prietenoase decât înghețata cu mult zahăr din comerț. Amestecă fructele preferate ale celui mic cu iaurt, puțină miere și orice altceva îți spune imaginația. După o scurtă vacanță la congelator, gustarea e gata să-i răcorească pe cei mici după o sesiune încinsă de joacă.
Acadele fără rele
Când ești copil, parcă totul e mai distractiv de mâncat când vine pe băț. Dar asta nu înseamnă că dăm liber la vată de zahăr și acadele cu mult zahăr rafinat. Poți prepara astfel de gustări amuzante cu alte ingrediente: chifteluțe de legume coapte, în vârf de băț. Sau frigărui din bucățele de legume, brânză puțin sărată, boabe de struguri. Uneori forma de servire poate transforma o gustare obișnuită într-una mai veselă și cu chef de joacă.
Budincă de chia cu extra miam-miam
Budinca de chia e deja destul de simpatică datorită texturii cu bobițe alunecoase și jucăușe. Dar o poți face și mai atrăgătoare pentru cei mici dacă adaugi o linguriță de unt de arahide neîndulcit, câteva felii de banană, poate și o pătrățică de ciocolată amăruie rasă. O gustare foarte bună pentru mințile mari din corpurile mici, fiindcă semințele chia sunt o sursă excelentă de acizi grași Omega-3.